INTERVIU Andreea Enache: “Nu am avut niciun fel de prejudecată când Diana ne-a spus că vrea să joace fotbal”

Andreea Enache, mama Dianei Enache – mijlocaș în echipa Dream Team U15, a răspuns întrebărilor din seria de interviuri Părinții, parte din procesul de dezvoltare a jucătoarelor”

A fost nevoie doar ca Diana să își exprime dorința de a juca fotbal, iar părinții săi i-au oferit tot sprijinul de care avea nevoie. Andreea Enache ne-a mărturisit că nu și-a încurajat fiica să practice un anumit sport, alegerea aparținându-i în totalitate Dianei.

Diana Enache a făcut primii pași în fotbal la vârsta de 8 ani, într-o echipă de băieți din cadrul Academiei de Fotbal Dani Coman. Apoi, a jucat la clubul ACS Viitorul Argeș, tot alături de băieți, până în momentul în care a hotărât să facă pasul la un club de fotbal feminin, alegând clubul nostru. Dorința Dianei de a-și continua aventura în fotbal este atât de mare încât nici distanța nu a oprit-o, ea făcând naveta în fiecare de zi de antrenament de la Pitești la București.

Mijlocașul echipei Dream Team U15 a povestit cum a fost parcursul său în fotbal până în prezent și cât de mult apreciază efortul părinților săi care îi sunt alături pentru a-și urma pasiunea. Extrem de ambițioasă și competitivă, Diana intră tot timpul pe teren cu gândul la părinții săi, care sunt nelipsiți de la fiecare meci. Își dorește să dea tot ce are mai bun la fiecare joc pentru a ajuta echipa și pentru a-i face mândri pe părinții săi.

“Am început să joc fotbal la vârsta de 8 ani, într-un club de fotbal de băieți – Academia de Fotbal Dani Coman, cu domnul antrenor Bogdan Vișan. Timp de doi ani, alături de această echipă, pot spune că am avut rezultate bune, totul fiind destul de ușor datorită faptului că eram fată, iar băieții nu jucau agresiv atunci când mingea era în posesia mea.

Din cauza unor probleme, antrenorul a trebuit să se mute cu tot cu echipă la alt club, ACS Viitorul Argeș, așa că ne-am transferat cu toții acolo. Consider că următorii doi ani pe care i-am petrecut la această echipă au fost unii dintre cei mai grei. Aveam turnee și meciuri extrem de grele, echipele adverse nu îmi mai ofereau aceleași bune maniere ca înainte, toate acestea făcându-mă din ce în ce mai puternică și mai bună. La un moment dat am simțit că nu le mai puteam face față băieților, începusem să cresc, iar ei, fiind băieți, erau mai puternici. Le-am povestit părinților mei care este situația și le-am spus că îmi doresc să merg la clubul ACS Dream Team” – Diana Enache.

 

“Susținerea părinților este de neprețuit”

“Susținerea părinților este de neprețuit și nu poate fi explicată în cuvinte. Pentru ei, dar în același timp și pentru mine, este un mare efort să merg la fotbal, naveta fiind factorul principal. Susținerea acordată de părinții mei îmi dă motivație, îmi dă acea dorință de a juca și de a da totul pe teren, acel sentiment de a-i face mândri.

O accidentare se vindecă în timp, dar o înfrângere doare mai rău decât orice lovitură. O înfrângere îți dă acel sentiment că nu ai dat tot ce ai mai bun pe teren și acel sentiment că echipa ta a pierdut din cauza ta. Dar nu este așa, echipa este echipă, râdem împreună, plângem împreună, câștigăm împreună și pierdem împreună.

Părinții mei m-au încurajat și singurul lucru pe care mi-l spuneau la sfârșitul conversației era: “Muncește pentru visul tău”. Pot spune doar că părinții mei au întotdeauna dreptate. Chiar dacă uneori nu dădeam importanță spuselor lor, în timp îmi dădeam seama că tot ce îmi transmit este pentru a mă ajuta .

Vreau să le mulțumesc părinților mei pentru tot ce au făcut în cei 6 ani de fotbal ai mei și pentru ce îmi vor oferi și în continuare” – Diana Enache.

INTERVIU Andreea Enache, mama Dianei Enache – mijlocaș Dream Team U15

Care a fost prima reacție pe care ați avut-o atunci când fiica dvs v-a spus că vrea să meargă la fotbal?

Când Diana ne-a împărtășit prima dată dorința ei de a juca fotbal, am fost puțin surprinși, dar în același timp bucuroși. Nu am avut niciun fel de prejudecată, ținând cont că este fată, dar am vrut să ne asigurăm că își dorește cu adevărat să practice acest sport, lăsând-o pe ea să caute pe internet un club de fotbal feminin în zona noastră, ceea ce la momentul respectiv nu exista.

Pe parcursul activității ei sportive ați avut momente în care i-ați spus să renunțe și de ce? Sau dimpotrivă, ați încurajat-o să continue?

Pe parcursul activității ei sportive, văzând că într-adevăr avea dorință și mai ales un talent incredibil, ținând cont că avea doar 8 ani, ne-am bucurat și am hotărât să o susținem în tot ceea ce ea va întreprinde în fotbal. Nu ne-am gândit niciodată că și în ziua de azi pasiunea ei pentru fotbal va fi la fel de puternică și de aceea va avea tot sprijinul nostru în continuare.

Ați fi preferat ca fiica dvs să facă un alt sport? Dacă da, care ar fi fost acela? Daca nu, ce beneficii credeți că are fotbalul asupra dezvoltării fiicei dvs?

Noi suntem genul de părinți care întotdeauna am mers pe principiul că în viață trebuie să faci întotdeauna ceea ce îți place. De aceea am lăsat-o pe Diana să practice sportul pe care și  l-a dorit. Menționez că nu am încurajat-o să practice niciun sport anume, neinfluențând-o niciodată în alegerile ei. În momentul în care a ales să joace fotbal nu ne-am gândit la ce beneficii îi poate aduce acest sport, dar cred că pe lângă sănătate și disciplină, poate ajuta și la dezvoltarea minții.

Mergeți la meciuri să o susțineți pe fiica dvs? Cât de important credeți că este pentru ea să fiți în tribună?

De când s-a apucat de fotbal, am făcut în așa fel încât să nu lipsească de la niciun antrenament. Doar că în orice situație mai apare și neprevăzutul. Atât eu ca mamă, cât și tatăl am făcut întotdeauna tot posibilul să fim atât la antrenamente, cât și la meciuri, pentru că eu, personal, consider că a fi în tribună lângă ea la meciuri oficiale și încurajând-o, îi crește încrederea în sine și automat are și alt randament în teren.

Precizez că am mutat-o la altă școală unde se învață dimineața, ca ea să poată ajunge la antrenament după-amiaza. Dacă tatăl are la serviciu un program care în mare parte îi oferă posibilitatea să fie lângă ea, eu ca mamă am încercat și am și reușit să-mi schimb locul de muncă pentru a nu lipsi de la niciun meci de-al ei. Nu putem spune că ne-a fost sau ne este ușor (nici nouă, nici ei), ținând cont că facem naveta de la Pitești la București de cel puțin trei ori pe săptămână, dar văzând dorința ei de a juca fotbal, vom continua să facem sacrificii pentru a o susține până la capăt.

Din aceeași serie:

Leave a Reply

* GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord